- eOrion
- Blog
- Cum alegi plafoniera potrivită pentru casă sau birou?
Cum alegi plafoniera potrivită pentru casă sau birou?
publicat in: Blog // publicat pe: 13.11.2024
Fie că vorbim de amenajarea locuinței sau a unui birou, plafonierele sunt una dintre primele opțiuni spre care ne îndreptăm atunci când alegem corpurile de iluminat. Plafonierele sunt preferate datorită versatilității, multitudinii de modele disponibile, dar și datorită faptului că sunt ideale pentru încăperi de orice dimensiuni. Mai mult, sunt ideale pentru camerele de bloc sau orice alte incaperi cu limitare de inaltime.
De asemenea, plafonierele sunt potrivite pentru dressinguri, holuri, încăperi de tip debara, de foarte mici dimensiuni, care nu pot fi echipate cu un alt tip de corp de iluminat.
Vestea bună este că avem la dispoziție o multitudine de modele. Stilurile diferă în funcție de materialele din care plafonierele sunt fabricate, de culori, finisaje, formă și dimensiuni, cât și de caracteristicile speciale. Bineînțeles, atunci când alegem un corp de iluminat, este nevoie să ținem cont de decorul camerei, culoarea mobilierului, dar și de dimensiunea încăperii.
Aspecte la care sa fiti atenti atunci cand alegeti o plafoniera
Vom vedea în cele ce urmează care sunt principalele criterii de luat în considerare atunci când achiziționăm o plafonieră pentru casă sau birou.
Stilul plafonierei
Așa cum aminteam mai devreme, plafonierele sunt disponibile într-o varietate de modele și stiluri, de la cel clasic la un stil modern, contemporan. Există corpuri cu un aspect minimalist, la fel cum există plafoniere cu un design mai complex. Alege plafoniera în funcție de modul în care ai decorat camera!
Dimensiunea plafonierei
Proporția dintre dimensiunea unui corp de iluminat și volumul încăperii trebuie să fie corectă, nu doar din punct de vedere estetic, ci mai ales din punct de vedere funcțional.
Întrucât plafonierele asigură iluminarea generala a unui spațiu, este necesară determinarea puterii potrivite, astfel încât să obținem suficientă lumină în încăpere. Pentru a face acest lucru, înmulțește dimensiunile camerei pentru a obține suprafața totală. Apoi, înmulțește acest rezultat cu 1,5 pentru a obține numărul total de W necesari. In cazul în care aceste calcule ți se par prea complicate, cere ajutorul lui profesionist. Ne poți contacta oricând la 0744 331 414 sau pe e-mail la info@eOrion.ro pentru a te consilia în alegerea corpului de iluminat potrivit pentru casa ta.
Nu uita ca o lumina prea slaba sau una prea puternica e la fel de deranjanta si obositoara. De aceea e bine sa estimezi sau sa calculezi necesarul de lumina. Pentru proiectele mari se utilizeaza softuri dedicate de calcul luminotehnic.
Alege iluminatul cu LED
Iluminatul cu LED are o serie de importantă de avantaje. La nivel general, becurile cu LED sunt o variantă ecologică de iluminat, acestea ajutând semnificativ la reducerea amprentei de carbon. În plus, acest tip de iluminat are o durată de viață semnificativ mai mare în comparație cu alte tipuri de becuri. Ca urmare a acestui fapt, costurile de întreținere și înlocuire vor scădea semnificativ.
Este important de știut faptul că LED-urile sunt cele mai eficiente variante din punct de vedere energetic. Aproximativ 80-90% din energia unui LED este transformată în lumină, în comparație cu becurile cu incandescență, unde doar 20% din energie este transformată în lumină și 80% enorm este transformată în căldură.
LED-urile folosesc, de asemenea, cantități mai mici de energie electrică, cu aproximativ 60% mai puțin decât becurile tradiționale, ceea ce va fi vizibil în facturile lunare la energie electrică.
Sistemele de iluminat cu LED și telecomandă reprezintă una dintre cele mai recente inovații din industria corpurilor de iluminat. Popularitatea acestui model este în continuă creștere, lucru deloc surprinzător dacă analizăm caracteristicile principale ale plafonierelor cu LED. Între avantajele sistemelor de iluminat cu LED cu telecomandă se numără:
Durată lungă de viață
Spre deosebire de sistemul de iluminat tradițional, luminile cu telecomandă au o durată de viață mult mai mare. Becurile LED pot fi utilizate timp de opt până la zece ore pe zi, pentru o perioadă de timp de până la 10 ani.
Rezistență crescută
În procesul de fabricare al becurilor LED nu sunt utilizate elemente din sticlă (ci aluminiu și materiale plastice), ceea ce le conferă o rezistență sporită la temperaturi înalte.
Temperatură scăzută
Spre deosebire de iluminatul tradițional, luminile cu LED generează o cantitate considerabil mai mică de căldură, ceea ce este un beneficiu incontestabil mai ales în anotimpul cald.
Plafoniere cu LED și telecomandă
Principalul avantaj al sistemelor de iluminat cu telecomandă este evident: un grad de confort sporit. Imaginează-ți că nu vei mai fi nevoit seara să te ridici din pat pentru a stinge lumina. În plus, poți seta nivelul de intensitate pentru a crea o atmosferă potrivită. Totul prin simpla utilizare a telecomenzii.
În cazul în care ești în curs de amenajare a casei sau biroului, îți recomandăm colecția de plafoniere Stratos. Designul elegant, în diferite forme, este potrivit pentru orice tip de încăpere, fie că vorbim despre living, camera copilului, hol sau dormitor. Între caracteristicile speciale ale plafonierelor din colecția Stratos se numără:
- LED-uri SMD
- structura din metal vopsit alb mat cu dispersoare din acryl satinat și central din acryl trasparent
- 3 programe de functionare
- Control prin telecomandă
- Funcție de dimmare
- Funcție de setare a temperaturii de culoare, de la alb cald la alb rece.
- Telecomanda îndeplinește următoarele funcții: aprindere/stingere LED, reglarea intensității luminoase, setarea temperaturii de culoare a luminii de la alb cald la alb rece, efect de tunel, timer și mod lumina veghe.