Ce conductori electrici sa folosim  la instalatia electrica a casei?

Ce conductori electrici sa folosim la instalatia electrica a casei?

25.03.2020 16:03

Alegerea conductorilor electrici potriviti pentru instalatia electrica a casei reprezinta un pas important prin care trebuie sa trecem majoritatea dintre noi atunci cand suntem in postura de proprietari de locuinte si din pacate lucrurile nu sunt intotdeauna atat de usoare precum poate ca am fi tentati sa credem. Acest lucru nu se datoreaza neaparat diversitatii mari de produse de aceasta natura, pe care in prezent le putem gasi mai usor ca niciodata, ci faptului ca de foarte multe ori nu avem suficiente cunostinte pentru a putea face o astfel de alegere pe cont propriu. Intr-un asemenea context, nu ne ramane decat sa apelam la specialisti in domeniu pentru a trece peste acest pas cu cat mai multa usurinta. Pentru a putea intelege importanta pe care o au conductorii electrici, este esential intr-o prima etapa sa incercam sa intelegem ce anume defineste un conductor electric. Pe scurt, conductorii electrici au rolul de a transporta si de a distribui intreaga energie electrica prin intermediul unui cablu, la unul sau mai multi consumatori. Iluminatul, circuitele de prize, electrocasnicele mici si mari, reprezinta doar cateva exemple de consumatori care necesita conductori electrici pentru a putea functiona. Asadar, putem spune ca acestia ne sunt indispensabili. Asa cum probabil te asteptai, pe piata exista mai multe tipuri de conductori electrici, ceea ce transforma alegerea celor potriviti intr-o veritabila provocare. Hai sa vedem insa ce conductori electrici sunt recomandati sa folosim la instalatia electrica a unei locuinte.

Conductori electrici de 1,5mmp sau de 2,5mmp?

Una dintre cele mai frecvente intrabari pe care le primim de la clienti este daca sa opteze pentru conductori electrici de 1,5mmp sau de 2,5mmp. Avand in vedere ca vorbim despre locuinte, este important de avut in vedere faptul ca vom avea nevoie de mai multe tipuri de conductori pentru instalatia casei. Spre exemplu, pentru iluminat este suficient sa se opteze pentru conductori electrici de 1,5mmp, iar pentru circuitele de prize cele de 2,5mmp, insa daca exista aparate electrice cu un consum mai mare, precum este centrala electrica, plita electrica, cuptorul electric, etc, in general marimea sectiunii conductorilor creste.

Conductori electrici din cupru sau aluminiu?

Un alt aspect important de avut in vedere la alegerea conductorilor electrici pentru locuinta este materialul din care acestia sunt construiti. In general, in situatia in care vorbim despre locuinte sau mai bine spus, instalatia electrica a locuintelor, este recomandat sa se opteze pentru conductori electrici de cupru avand in vedere ca acesta este un foarte bun conducator de electricitate si rezista mult mai bine in timp. Conductorii electrici de aluminiu se folosesc in general in cazul unor cladiri de mari dimensiuni, precum sunt hotelurile, firmele, etc, de cele mai multe ori din considerente financiare.

Rigizi sau flexibili?

Conductorii electrici pot fi montati in tuburi de protectie rigide sau flexibile, astfel ca si acest detaliu este un aspect demn de avut in vedere in alegerea conductorilor electrici potriviti pentru locuinta. In general, conductorii electrici rigizi sunt folositi pentru instalatii fixe, fiind ideali in echipamente, panouri de comanda si distributie, instalatii fixe de interior si iluminat. La celalalt capat se afla conductorii electrici flexibili, care in general sunt utilizati in acele zone/spatii unde exista vibratii sau aparatura in miscare (soc mecanic frecvent).

Ce poti gasi la eOrion.ro?

In oferta noastra ai posibilitatea de a regasi o gama larga de conductori electrici, montati in tuburi de protectie flexibili sau rigizi, de multiple dimensiuni si sectiuni, in culori standardizate, rezistenti la temperaturi extreme sau cu proprietati ignifuge.

Postat în Blog eOrion De:
Daniela eEorion